Feelings....

simt ca merg pe un drum care duce spre o prapastie desi stiu prea bine ca drumul meu trebuie sa duca in sus......simt ca fac lucruri gresite desi stiu prea bine ce trebuie sa fac.....simt ca mi-am pierdut pasiunea pentru ceea ce merita iubit....simt ca privirea-mi se uita in partea opusa...simt ca urechea-mi asculta lucruri fara insemnatate....gura-mi vorbeste lucruri fara sens.....ma simt descurajata chiar daca stiu prea bine ca trebuie sa ma simt iubita.....ma simt parasita chiar daca stiu prea bine ca sunt inconjurata de tandrete...ma simt uitata chiar daca stiu ca multi ma apreciaza....ma simt straina chiar daca stiu ca sunt tot eu, aceeasi fiinta.....simt ca vreau sa plang desi stiu prea bine ca trebuie sa zambesc in fiecare secunda...stiu ca cineva se gandeste la mine...dar cine?....se zice ca toti avem o iubire secreta si ca la randul nostru suntem o iubire secreta pentru cineva....a cui iubire sunt eu?...simt ca ma plictisesc desi stiu prea bine ca as avea ce face in fiecare secunda daca as vrea...simt ca ma mint....simt ca revine masca ce nu vreau sa o port.....simt ca vreau sa fiu reala dar faptul ca ma ascund imi aduce mai multa recunoastere....ce sa fac?sa fiu eu cea reala, asa cum imi place?sau sa ma prefac inca o data doar ca tu sa-mi spui un cuvant frumos?sa cersesc iarasi aprecierea ta care se hraneste cu fiecare gest fals pe care il fac?sau sa fiu reala si tu sa ma marginalizezi?simt ca realitatea nu ma poate cuprinde desi stiu prea bine ca doar realitatea ma poate ajuta sa cresc...stiu prea multe si practica mi se pare prea grea....o sa scot masca...dar pentru ca ma simt eu bine fara ea...nu pentru ca tu ai vrea....:)

Dear Diary....

Ma gandeam ca daca ar exista un tipar dupa care sa alegem o persoana in viata nu ar fi bine...nici necunoscutul nu prea imi prieste....Daca il construiesc dupa propria viziune...I will end up failing my own illusion. Daca il las sa-si vada de viata...o sa ajung sa-l pierd...Daca il prea stresez...misterul va pieri prea dintr-o data si parca si acea mica stralucire de la inceput se va transforma in acel leagan gol din parcul plin de oameni altadata...

Poti sa faci ca propria-ti viata sa fie doar o nascocire a propriilor ganduri...Viata e tot ce ti-ai dorit vreodata sa nu intalnesti dar sa ai doar pentru tine...nu trebuie sa intelegi ca sa pricepi si sa faci ca visele sa devina realitate, ci doar sa actionezi rational intr-o lume iluzorie care se hraneste cu cele mai ascunse dorinti si cu cele mai evidente gesturi pe care le faci...

Nu urmarii intunericul ci priveste spre Lumina care ti-a creat cararea, pentru ca acea carare creata de o alta Mana va fi cel mai minunat lucru care ti s-a intamplat in viata...

Penita ti s-a rupt...viata isi urmareste ramasitele si cararea apare vag prin ceata groasa si prin vederea slaba acoperita de tine: urmarea propriilor fapte desarte savarsite fara ratiune si fara calauzirea Aceluia care putea sa-ti schimbe viitorul fara sens intr-o explozie de minuni gratioase si pline de necunoscut. Si e bine cand totul merge bine si simti ca e bine si totul are happy end...Dar e mai faina cararea misterioasa cand nu ai habar ce va fi maine sau daca maine va mai fi...si acea mica stralucire care trebuie sa o descoperi in fiecare lucru simplu si banal pe care-l faci in viata...venind la pachet cu incercarile si probele de foc in care ascultarea si rabdarea troneaza doar ca tu sa o scoti cumva la capat si sa te ridici...si cu ochii sus spre cer sa spui triumfator: "Am trecut cararea, astept micul meu "acasa" din cerul nesfarsit in posibilitati si Fiinta Ta Sfanta la picioarele Careia o sa-mi intind mainile si pe care o sa o ador in vesnicie doar pentru ca, in primul rand mi-ai oferit aceasta viata banala, interesanta, plina de culoare...doar pentru ca Tu existi in ea"... 

Mircea Cartarescu...."Pururi tanar, infasurat in pixeli"

"Am fost intr-o vreme, pe cand viata incepuse sa mi se para atat de cenusie incat nu mai merita traita, un maniac al jocurilor pe computer. Timp de vreun an de zile am avut nevoie de doza zilnica de virtualitate: imi faceam toate treburile pe fuga, renuntasem la mancare si la somn si imi tremurau mainile dupa claviatura si mouse[...]

Pe langa multe alte efecte de adanca alienare, jocurile de actiune si strategie mi-au schimbat, in acea vreme nu tocmai indepartata si nici tocmai cu desavarsire incheiata, insasi ideea despre om, despre trup, despre felul cum arata si functioneaza bucata asta complicata de materie care asculta- partial- de vointa noastra.[...]. Dar ceea ce deosebeste esential vietile noastre virtuale de cele reale este miraculoasa si binecuvantata putere de a da "Save". "Salveaza, tati, salveaza!" imi spune fiica-mea, alarmata, din doua in doua minute, de cate ori ma priveste jucandu-ma. "Jucandu-ma?". Nu: traindu-mi viata virtuala, cea in care sunt erou, in care n-am nevoie de prietenie, dragoste sau fericire, cu o intensitate cum n-am trait niciodata in "lumea cea comuna". Inaintea fiecarei confruntari decisive "salvez". Daca pierd, dau timpul inapoi de unde am salvat si-mi indrept greseala. Altfel, rareori as putea incheia un joc. Daca, vreodata, as fi consultat de autorul jocului in care traim cu totii si as putea sa sugerez o singura imbunatatire a lui, asta as indrazni sa cer: "Doamne, da-ne, macar de cateva ori in viata, puterea de a folosi comanda Save!", de a da timpul inapoi, de a sterge remuscarea, suferinta, raul provocat altora, de a repara ireparabilul. [...]

Pentru cei care cred ca romanii nu sunt isteti...schimati-va parerea din urmatorul fragment luat din "Anii `80.Marturii orale"

"De la un mai vechi scheci al lui Toma Caragiu, s-a popularizat termenul de "soparla", in sensul unei intamplari sau situatii banale, povestite cu un aer aparent nevinovat, dar care, datorita ambiguitatii create prin mijloace artistice, da nastere la subintelesuri "subversive". In conditiile tot mai severe ale cenzurii comuniste, "soparlele" se "strecurau" cu dibacie in spectacole, avand grija sa nu fie observate de autoritati, in schimb publicul sa le guste din plin. Si astfel, intr-o sala plina-ochi de tineri, Alexandru Andries canta cate o melodie al carei text exprima satisfactia autorului: "Aseara la Telejurnal/Am vazut cascaval!". Sau dilema militianului daca trebuie sau nu, sa aresteze un bolnav de pneumonie: "Se da puscarie/Pentru pneumonie?". Pe o tema in stil blues autentic, interpretata la muzicuta, acelasi Andries surprindea prin intercalarea unui text scurt si percutant, compus exclusiv din sintagma "Fabrici si uzine/Ce oras frumos!", repetat stupid, obsedant si inutil. Se potrivea ca nuca-n perete...

Maestrii in manuirea "soparlelor" erau Stela Popescu impreuna cu Alexandru Arsinel care, in spectacole de estrada, cu complicitatea publicului, transformau un text "cuminte" intr-un fel de "lasa ca stim noi despre ce e vorba..." [...] In zona textelor acestea, subversive, a actionat si grupul "Divertis". Existau diverse scheciuri pe aceasta latura de spectacol. Si spectacole, destul de restranse. Unele erau oprite. Se dadeau [autoritatilor] textele inainte, spre a fi citite, dar uneori nu observai "soparla". Dau un exemplu. Zicea unul "S-a oprit curentul". Si un altul raspundea "S-ar putea sa fie de la tablou" si privea spre un anume tablou (al lui Ceausescu) aflat pe scena.

Liviu Rebreanu, "Cred"

"M-am sfiit totdeauna sa scriu pentru tipar la persoana intai[...]

Dar, fiindca sunt intrebat, indraznesc a spune ca scrisul nu mi se pare deloc o jucarie agreabila si nici mai cu seama o jonglerie cu fraze. Pentru mine arta -zic "arta" si ma gandesc mereu la literatura - inseamna creatie de oameni si de viata. Astfel arta, intocmai ca si creatia divina, devine cea mai minunata taina. Creand oameni vii, cu viata proprie, cu lume proprie, scriitorul se apropie de misterul eternitatii. Nu frumosul, o nascocire omeneasca, intereseaza in arta, ci pulsatia vietii. Cand ai reusit sa inchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata, ai realizat o opera mai pretioasa decat toate frazele frumoase din lume. Precum nasterea, iubirea si moartea alcatuiesc enigmele cele mai legate de viata omeneasca, tot ele preocupa mai mult si pe scriitorul care incearca sa creeze viata.

Literatura rezultata din asemenea preocupari nu va multumi, poate, nici pe superestetii ce savureaza numai rafinariile stilistice sau extravagantele sentimentale, nici pe amatorii de povestiri gentile de salon. Nici n-are nevoie. Literatura traieste prin ea si pentru ea insasi. Durabilitatea ei atarna numai de cantitatea de viata veritabila ce o cuprinde."

sectia "adunate de prin lume"

aceasta sectiune din blog contine texte scrise de alti autori...care mi-au placut mie mult si care exprima ceva frumos.....sper sa va placa aceasta "sectie"....pe care o identificati din momentul in care vedeti la titlul articolului numele  unui autor.....

Poveste....George Bacovia

Iti mai aduci aminte ziua cand ti-am spus ca esti frumoasa,

Cand cu buzele de sange si cu ochii sclipitori

Printre arborii de toamna te opreai incet, sfioasa,

Lasand gandul spre amorul inteles de-atatea ori?...

Asteptai sa fiu poetul indraznet ca niciodata

Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sarutari

Te duceai mereu nainte inspre-o umbra-ntunecata

Ca o pala ratacire coborand din alte zari.

Ah, mi-ai spus atat de simplu ca ti-i sete de iubire

Neascultand decat soptirea singuratecei paduri, 

Iti opreai cu mana sanul si zambea a ta privire,

Chinul departarii noastre neputand sa-l mai induri.

-Ha, ha , ha, radea ecoul, de radeam de-a ta placere,

Intre om si-ntre femei mi-ai spus ura din trecut, 

Te-am lasat sa-nsiri povestea cu dureri si cu mistere

Pentru mine, ca oricarui trecator necunoscut.

Iti aduci aminte ziua cand ti-am spus ca esti frumoasa,

Cand, in soaptele padurii, poate ca te-am sarutat

Ascultand ecoul rece, inspre toamna friguroasa

Ce-aducea-ntalnirii noastre un adio-ndepartat?

De-as fi artist....George Bacovia

De-as fi artist

Eu ti-as descri

A tale mandre gesturi,-

Din al meu dor

Ar mai pieri

Cand te-as ceti

In versuri...

________________________________________

Ca pictor, 

Eu te-as picta,-

Mi-ai fi icoana-n viata;

Din al meu dor 
As mai uita

Cand te-as privi

In fata...

________________________________________

Ca muzicant,

Eu ti-as sopti 

Cu flaut,

Sau cu struna,-

Din al meu dor

S-ar povesti

De tine-ntotdeauna.