Just another face in the crowd

Din momentul in care iesi pe usa mii de ochi se indreapta asupra ta. Cand am citit afirmatia asta intr-un articol eram putin sceptica cu privire la adevarul pe care il contine. Dar chiar e adevarata! Nu de putine ori mi-a fost analizata fata, papucii, fularul, machiajul, sau chiar am fost privita din cap pana in picioare de cineva la vreun semafor sau la o coada la magazin. 

Cand mergem pe strada suntem doar o mica fata in multimea de oameni. Nu de putine ori am fost comparati cu un furnicar sau un stup de albine. Fugim grabiti sa ne atingem scopurile zilnice, sa nu intarziem la scoala sau la locul de munca si nici macar nu vedem bine.

Nu vedem ca in jurul nostru se afla o gramada de fete diferite, o multime de fiinte comnplexe. Fiecare are o poveste in spatele fondului de ten sau in spatele palariei trase mai pe ochi. Poate ochii umflati din cauza lipsei de somn, bataile prea rapide ale inimii din cauza stresului, stangacia care se datoreaza creierului prea plin de ganduri. 

Nu avem de unde sa stim si nu vom sti niciodata fiecare poveste a fiecarui om de pe lumea asta. Dar e trist ca de prea multe ori nu ne oprim sa ascultam povestea celor din jurul nostru, sau chiar povestea noastra. Le punem in asteptare pentru lucruri si mai importante care ne umplu lista de prioritati. Alergam aiurea si ne pierdem printre sutele de responsabilitati pe care le-am luat asupra noastra.

Ma enerveaza cumplit ca lumea asta parca merge tot mai mult pe fast forward in loc sa se domoleasca putin. In loc sa ne dea putin timp de respiro, putin timp in care sa inspiram adanc! A devenit asa de automatizata incat si atunci cand am putin timp liber incep sa ma uit in stanga si in dreapta sa imi gasesc ceva de facut si nu sa stau atenta pe lucrurile care conteaza.

Pune-ti deoparte niste timp azi, priveste putin la toate persoanele din multime, s-ar putea sa inveti o lectie importanta sau doar sa ai un moment de respiro! 

Oricum, o sa fie un moment castigat, crede-ma! 

Zona de festival

Visez. Si, de obicei, visez la lucruri imposibile, sau, cel mai probabil, la lucruri, senzatii, relatii sau locuri care nu mi-ar aduce neaparat vreun beneficiu sau placere. Dar singurul motor care ma face sa ma imping intr-acolo e curiozitatea. Si, de obicei, raman surprinsa sa descopar lucruri interesante.
Imi plac perioadele stresante, sau in care am multe lucruri de facut fiindca aţâţă (era musai sa fie scris cu diacritice! ) o astfel de curiozitate in mine.

Week-end-ul trecut a avut loc la Alba-Iulia Festivalul Dilema Veche. Mi-a placut foarte mult proiectia Love Building pentru ca m-a hranit cu o doza de realism: (pe care romantica si perfectionista din mine ar trebui sa o aiba) fiecare relatie are o hiba, nu toate problemele pot fi rezolvate, uneori trebuie sa o iei de la zero si, cateodata, fiecare om, in egoismul sau, chiar cauta numai binele propriu.
M-am delectat la "Neajunsurile de a fi nou", dezbatere cu H.R. Patapievici si Dan C. Mihailescu. A fost mind-blowing! Nu pot sa fac un rezumat, mi-a placut cap-coada, am luat ce am crezut ca era spus ca pentru mine. Am gasit si un pasaj scurt din dezbatere.
Concerte, oameni noi, situatii noi! Au fost ca o doza de energizant pentru mine!

Astept cu nerabdare si Music & Film Festival !

Perfect!

Before the World Intruded by Michele Rosenthal

Return me to those infant years,
before I woke from sleep,

when ideas were oceans crashing,
my dreams blank shores of sand.

Transport me fast to who I was
when breath was fresh as sight,

my new parts — unfragmented —
shielded faith from unkind light.

Draw for me a figure whole, so different
from who I am. Show me now

this picture: who I was

when I began.

Myself

I am in a constant battle with myself. I still hope that someday I can think good  things about myself.

I know it's not about myself, but I still have to live with myself.

So I don't quite know how to love myself.

I often don't know the whole truth about myself, I can't understand myself.

I over think myself. I constantly fight with myself.

I see myself punching my own self. And sometimes I don't want to be myself anymore.

I lie to myself that everything is going to be ok. But when hope and love don't exist within,  myself feels broken.

Myself feels forgotten inside it's own mind. And no one realizes that I am not myself for a long time.

I Loved You by Alexander Pushkin

I loved you; and perhaps I love you still, 
The flame, perhaps, is not extinguished; yet 
It burns so quietly within my soul, 
No longer should you feel distressed by it. 
Silently and hopelessly I loved you, 
At times too jealous and at times too shy. 
God grant you find another who will love you 
As tenderly and truthfully as I.

Antonimii

                                         Cantec tematic, poti sa il asculti pe fundal.

De prea putine ori ma intalnesc cu mine. Pretind ca trebuie sa traiesc cu mine insami 24 din 24, 7 din 7, dar nu e adevarat! Nu sunt eu cea care ocupa carapacea asta, numita trup, zi de zi. E o straina care imi invadeaza corpul si mintea cu ganduri ciudate, cu lucruri pe care nu le inteleg.
E necunoscuta care ia forma mea. E aceea care isi doreste perfectiunea si o nemultumeste totul la sine. E aceea care ma ataca frecvent cu desconsiderare si ura.
E neghioaba care pune intrebari aiurea, care nu pricepe nimic si care se crede inteligenta si, ce mai, foarte interesanta!

Si apoi, mai e cealalta!. Care a facut pace cu lumea si cu ea insasi. Cea care isi adora imperfectiunile si defectele ca fiind parti care o completeaza.
E cea care si-a acceptat conditia de om sihastru si peregrin prin lumea asta.
Atunci ma intalnesc eu cu mine. Cand devin constienta de tot ceea ce ma inconjoara si realizez ca toate lucrurile care mi se intampla ma ajuta sa cresc.
Atunci cand sunt multumita cu carapacea mea. Cand ma uit la orice om si vad frumosul din el.
Atunci cand nu ma chinui sa creez, ci totul vine de la sine, lucrurile se intampla sau nu, si asta e bine!

In mine locuiesc doua naturi care se zbat pentru locul intai. Si, la sfarsit, va castiga cea pe care o hranesc mai mult, normal!

Ganduri despre oameni

Intotdeauna cand ma uit la un om ma sperie, dar ma si fascineaza in acelasi timp. Stii ca vezi ochii persoanei, ii vezi gesturile, ii studiezi personalitatea. Dar nu stii niciodata ce se intampla cu exactitate in spatele acestor lucruri. Omul, pana la urma, lasa sa se vada ce vrea in afara.Nu o sa iti spuna niciodata tot ce se intampla in spatele gandurilor pe care le afirma sau le descopera.

Ma sperie de ce e capabil un om, poti ajunge foarte usor la afirmatia "credeam ca il cunosc". Un om se poate schimba radical, 180 de grade, intr-o clipa.
Nu poti spune ca il cunosti in totalitate, pe de-a-ntregul, niciodata. Intotdeauna va avea o latura pe care tu nu ai descoperit-o, sau pe care acea persoana nu a scos-o la vedere.

Dar ma si fascineaza de ce e capabil un om. Poate face lucruri infinite. Nu poti sa spui niciodata ca a ajuns la potentialul maxim. Intotdeauna va mai avea ceva de aratat, de descoperit, de inventat. Crestem toata viata, pana ajungem la moarte. Pana la acest punct nu se poate spune ca ne-am oprit din crestere, din evoluat.

Cred ca Dumnezeu a creat omul si ma minunez cand vad ce bine structurati ne-a facut, cata imaginatie a implicat in acest proces de creatie si in faptul ca fiecare din noi e unicat.

Totusi, ma dezarmeaza faptul ca nu putem ajunge perfectiunea oricat am cauta-o. Ca nu vom putea niciodata, cat traim, sa spunem "gata, sunt complet". Si totusi, imperfectiunea asta ne face unici si ne modeleaza si ne aduce cu picioarele pe pamant.

Pana la urma, ador necunoscutul din spatele ochilor in aceasi masura in care mi-e ciuda ca nu o sa pot niciodata sa il cunosc.