....an old fragment.
Vreau sa-ti povestesc despre calea asta ingusta. Acest drum pe care multi nu il prefera, nici eu de multe ori, e presarat cu trandafiri. Ce?! Ma apuca romantismele! Nu, nu, e presarat cu spini si bombe si cioburi si sarma ghimpata. Don`t get me wrong dar cand vezi la capat Imparatia Cerurilor ti asa usor sa mergi, nici nu mai simti spinii ce iti macina picioarele. Problema e urmatoarea: de prea multe ori calatorim cu capul plecat. Simtim un ghimpe mai mult decat altul si ne aplecam sa il scoatem. Nu stim ca vine Creatorul si il scoate ci ne incapatanam. Si pierdem din vedere ce avem in fata.
Cum bine stiti afara nu e tot timpul soare. Si vremea mai e si potrivnica. Asa e si pe drumul asta. Ma, uneori se face o ceata ca ti si frica sa mergi inainte. Faci prostia sa te opresti si sa pierzi tinta. Pe motiv ca e ceata, pe motiv ca ploua si tu nu iesi afara cand ploua, pe motiv ca nu iti place ce culoare au norii. Cand ai inceput calatoria a zis cineva ca e usor? Nu! Ti-ai luat angajamentul sa mergi pana la capat. Ce faci acuma, dai inapoi? Cateodata atata de mult tine ceata ca uiti de Imparatie si te ratacesti.
Exista si o parte buna in toata povestea asta. Desi nu vezi soarele el ii tot acolo. Desi nu vezi Imparatia ea nu s-a mutat peste noapte…ideea e sa mergi inainte pana ajungi la tinta. Desi nu o vezi, sa crezi ca Imparatia e tot acolo unde ai vazut-o in prima zi!
