vineri, 19 septembrie 2014

Cum ar fi sa ne rugam pentru un presedinte?

Tot urmaresc si eu, cat pot, tot felul de postari despre viitoarele alegeri prezidentiale si ma minunez tot mai mult! Nu ar mai trebui sa ma mire faptul ca de fiecare data parca povestea este aceeasi si scenariul parca se repeta intr-un mod enervant! Totusi, ma intristeaza sa vad de fiecare data aceleasi promisiuni, aceleasi incercari de a scoate la suprafata toate greselile facute de adversari! Ce ma mai intristeaza e ca, din nou, s-ar putea ca majoritatea sa ajunga la trista realitate de a alege raul mai putin rau sau de a vota pe ala ca sa nu castige celalalt!

Prin postarea asta nu vreau si nici nu incerc sa fiu inca o voce care se plange de ceea ce vede in jur, vreau cumva sa apelez la ceva mai diferit!

De fiecare data, in prag de alegeri, toti au tendinte uimitoare de a scoate la iveala ce au rabdat ani de zile, de a purta discutii in contradictoriu cu oricine e gata sa deschida subiectul politica sau de a tine strans cu dintii de alegerea personala, care fie s-a transmis, la unii, din mosi stramosi, fie a fost aleasa, dupa cum am spus mai sus, pe modelul "sa nu castige celalalt"!

Totusi, de ce nu am incerca o altfel de abordare! Ne numim o tara crestina, care inca mai pastreaza anumite traditii si care, cred eu, inca mai are oameni care Il cauta pe Dumnezeu!

Cum ar fi sa ne rugam pentru un presedinte? In loc sa ne certam, sa ne contrazicem si sa tinem cu dintii de o alegere bazata doar pe ceea ce auzim sau vedem in jur! Sa cerem si o parere, care, cred eu, e cea mai acreditata! Aceea a lui Dumnezeu!

In Biblie sunt multe pasaje care ne spun ca Dumnezeu a stabilit existenta autoritatilor intr-o tara (Romani 13:1-2), ca suntem chemati sa ne rugam pentru autoritatile si conducatorii tarii ( 1 Timtei 2: 1, 2) si sa nu avem certuri de partide, dezbinari sau neintelegeri (Galateni 5: 16-26).

De ce nu am cauta sa fim intelepti si sa intelegem ca daca tot am ramas in tara aceasta suntem chemati sa facem o diferenta nu sa stam pe margine si sa privim!

Stiu ca sunt scrise foarte multe articole in perioada aceasta si foarte multe pe o tema asemanatoare, dar sper ca macar sa va opriti si sa va ganditi la alegerea pe care o faceti si chiar sa va rugati pentru asta!

Dumnezeu sa ne dea intelepciune!

luni, 17 februarie 2014

Just another face in the crowd

Din momentul in care iesi pe usa mii de ochi se indreapta asupra ta. Cand am citit afirmatia asta intr-un articol eram putin sceptica cu privire la adevarul pe care il contine. Dar chiar e adevarata! Nu de putine ori mi-a fost analizata fata, papucii, fularul, machiajul, sau chiar am fost privita din cap pana in picioare de cineva la vreun semafor sau la o coada la magazin. 

Cand mergem pe strada suntem doar o mica fata in multimea de oameni. Nu de putine ori am fost comparati cu un furnicar sau un stup de albine. Fugim grabiti sa ne atingem scopurile zilnice, sa nu intarziem la scoala sau la locul de munca si nici macar nu vedem bine.

Nu vedem ca in jurul nostru se afla o gramada de fete diferite, o multime de fiinte comnplexe. Fiecare are o poveste in spatele fondului de ten sau in spatele palariei trase mai pe ochi. Poate ochii umflati din cauza lipsei de somn, bataile prea rapide ale inimii din cauza stresului, stangacia care se datoreaza creierului prea plin de ganduri. 

Nu avem de unde sa stim si nu vom sti niciodata fiecare poveste a fiecarui om de pe lumea asta. Dar e trist ca de prea multe ori nu ne oprim sa ascultam povestea celor din jurul nostru, sau chiar povestea noastra. Le punem in asteptare pentru lucruri si mai importante care ne umplu lista de prioritati. Alergam aiurea si ne pierdem printre sutele de responsabilitati pe care le-am luat asupra noastra.

Ma enerveaza cumplit ca lumea asta parca merge tot mai mult pe fast forward in loc sa se domoleasca putin. In loc sa ne dea putin timp de respiro, putin timp in care sa inspiram adanc! A devenit asa de automatizata incat si atunci cand am putin timp liber incep sa ma uit in stanga si in dreapta sa imi gasesc ceva de facut si nu sa stau atenta pe lucrurile care conteaza.

Pune-ti deoparte niste timp azi, priveste putin la toate persoanele din multime, s-ar putea sa inveti o lectie importanta sau doar sa ai un moment de respiro! 
Oricum, o sa fie un moment castigat, crede-ma!