Trăiesc parcă o anomalie
Aş vrea să fie totul ca o poezie

Fac lucruri zi de zi la fel
Şi la finalul zilei mă cam macină gândul
Dacă aş fi putut azi face mai mult?
Parcă golul ce îl simt în fiecare seară
Mă lasă şi mai şi mai goală
Nu ştiu de ce mereu încrunt fruntea
Ca şi când nu am făcut ceva
Dar ce? Mă întreabă gândul mereu…
Dar ce? De unde să ştiu eu;
să-ţi răspund?
Mă simt legată la mâini şi la picioare
Cu o patură moale, moale
Mă lasă gândul să îmi fac de cap
Mă lasă totul, parcă aş avea trac
Simt cum părul se desface încet
Calculatorul scoate sunete domoale
Întunericul împinge camera în care stau intr-o găoace
Dar când L-am scos din ecuaţie?

Nu, nu poate fi scos!
Faci o prostie tu minte bolnavă
Nu te lupta să ştii şi să poţi
Că o sa îţi fie luată şi ultima fărâmă lăsată
Te scoti singur din joc neştiind ce să faci
Şi te lupţi inutil cu lumea
Încerci să arăţi că tu poţi să împaci
Întunericul cu lumina
Inutil, inutil, de încerci tu cu gri
Să desfaci misterele de neştiut
Mergi spre Lumină
Şi ai să ştii
Ce ai de făcut!!