De prea putine ori ma intalnesc cu mine. Pretind ca trebuie sa traiesc cu mine insami 24 din 24, 7 din 7, dar nu e adevarat! Nu sunt eu cea care ocupa carapacea asta, numita trup, zi de zi. E o straina care imi invadeaza corpul si mintea cu ganduri ciudate, cu lucruri pe care nu le inteleg.
E necunoscuta care ia forma mea. E aceea care isi doreste perfectiunea si o nemultumeste totul la sine. E aceea care ma ataca frecvent cu desconsiderare si ura.
E neghioaba care pune intrebari aiurea, care nu pricepe nimic si care se crede inteligenta si, ce mai, foarte interesanta!
Si apoi, mai e cealalta!. Care a facut pace cu lumea si cu ea insasi. Cea care isi adora imperfectiunile si defectele ca fiind parti care o completeaza.
E cea care si-a acceptat conditia de om sihastru si peregrin prin lumea asta.
Atunci ma intalnesc eu cu mine. Cand devin constienta de tot ceea ce ma inconjoara si realizez ca toate lucrurile care mi se intampla ma ajuta sa cresc.
Atunci cand sunt multumita cu carapacea mea. Cand ma uit la orice om si vad frumosul din el.
Atunci cand nu ma chinui sa creez, ci totul vine de la sine, lucrurile se intampla sau nu, si asta e bine!
In mine locuiesc doua naturi care se zbat pentru locul intai. Si, la sfarsit, va castiga cea pe care o hranesc mai mult, normal!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu