vineri, 19 septembrie 2014

Cum ar fi sa ne rugam pentru un presedinte?

Tot urmaresc si eu, cat pot, tot felul de postari despre viitoarele alegeri prezidentiale si ma minunez tot mai mult! Nu ar mai trebui sa ma mire faptul ca de fiecare data parca povestea este aceeasi si scenariul parca se repeta intr-un mod enervant! Totusi, ma intristeaza sa vad de fiecare data aceleasi promisiuni, aceleasi incercari de a scoate la suprafata toate greselile facute de adversari! Ce ma mai intristeaza e ca, din nou, s-ar putea ca majoritatea sa ajunga la trista realitate de a alege raul mai putin rau sau de a vota pe ala ca sa nu castige celalalt!

Prin postarea asta nu vreau si nici nu incerc sa fiu inca o voce care se plange de ceea ce vede in jur, vreau cumva sa apelez la ceva mai diferit!

De fiecare data, in prag de alegeri, toti au tendinte uimitoare de a scoate la iveala ce au rabdat ani de zile, de a purta discutii in contradictoriu cu oricine e gata sa deschida subiectul politica sau de a tine strans cu dintii de alegerea personala, care fie s-a transmis, la unii, din mosi stramosi, fie a fost aleasa, dupa cum am spus mai sus, pe modelul "sa nu castige celalalt"!

Totusi, de ce nu am incerca o altfel de abordare! Ne numim o tara crestina, care inca mai pastreaza anumite traditii si care, cred eu, inca mai are oameni care Il cauta pe Dumnezeu!

Cum ar fi sa ne rugam pentru un presedinte? In loc sa ne certam, sa ne contrazicem si sa tinem cu dintii de o alegere bazata doar pe ceea ce auzim sau vedem in jur! Sa cerem si o parere, care, cred eu, e cea mai acreditata! Aceea a lui Dumnezeu!

In Biblie sunt multe pasaje care ne spun ca Dumnezeu a stabilit existenta autoritatilor intr-o tara (Romani 13:1-2), ca suntem chemati sa ne rugam pentru autoritatile si conducatorii tarii ( 1 Timtei 2: 1, 2) si sa nu avem certuri de partide, dezbinari sau neintelegeri (Galateni 5: 16-26).

De ce nu am cauta sa fim intelepti si sa intelegem ca daca tot am ramas in tara aceasta suntem chemati sa facem o diferenta nu sa stam pe margine si sa privim!

Stiu ca sunt scrise foarte multe articole in perioada aceasta si foarte multe pe o tema asemanatoare, dar sper ca macar sa va opriti si sa va ganditi la alegerea pe care o faceti si chiar sa va rugati pentru asta!

Dumnezeu sa ne dea intelepciune!