joi, 13 octombrie 2011

the world is shrinking!!

Sunt tot timpul asa de uimita cum se cunosc oameni, pe care eu ii cunosc din locuri total diferite, intre ei. Nu stiu de ce ma uimeste tot timpul lucrul asta, dar mi se pare ceva incredibil. Am impresia cateodata ca lumea e asa mica si brusc totul pare ca se leaga cu toate. Poate ca nu are sens ce spun, dar parca, la un moment dat, toata lumea s-a vazut cu toata lumea care exista pe pamant. Stiu ca e un paradox, dar eu cred acest lucru posibil. Toata lumea calatoreste, comunica, face cunostinta cu cineva, undeva.
Noi nu o sa stim niciodata cum e mersul lucrurilor cu adevarat. Chiar stau si ma gandesc cateodata ca Dumnezeu poate a mai creat oameni si pe alte planete. Deviez putin, dar oare e o idee atat de nastrusnica? Atat de imposibila? Oamenii si-au tot imaginat "extraterestrii" in toate felurile, dar daca chiar exista viata pe o alta planeta la fel de normala cum e cea de pe Pamant pentru noi?
Dumnezeu e Dumnezeu si poate crea orice. Nu trag concluzii, doar spun ca poate e posibil. Imi plac cuvintele lui Pavel din 1Corinteni 13, "cunoastem in parte". Asta poate fi frustrant, dar si linistitor in acelasi timp. E foarte bine cat stim si cat ne-a fost dat sa vedem. E buna si dorinta sa stim mai multe, dar tot vom cunoste in parte pana vom ajunge Acasa.

Mi se pare asa spectaculos doar sa ma gandesc la cate vede Dumnezeu din locasul Sau. Ne vede cand stam jos si cand ne ridicam. Cand mergem la plimbare sau sa ne intalnim cu cineva. Ne vede gandurile, ne stie cele mai adanci visuri. In momentul asta El vede cum se naste un pui de caprioara in necunoscutul padurilor, dar vede si ce fac eu acasa la mine. Vede cum un barbat isi bate sotia, dar si cum un copil se naste sau cum un necunoscut ajuta pe saracul din coltul strazii.

Atat e de maret Dumnezeul meu! Mi se pare incredibil cum ne-a pus pe toti la un moment dat, cu anumiti oameni si in anumite situatii. Ca noi sa ne intalnim odata unii cu altii si sa cream legaturi si prietenii sau doar sa schimbam un cuvant unul cu altul si apoi sa ne intalnim intamplator pe strada si sa ne gandim: "de unde cunosc acea persoana?"

Ce interesant si complex poate fi tabloul pe care il vede Dumnezeu! :)

Niciun comentariu: